Apa dură este o problemă majoră atât pentru electrocasnicele din gospodărie cât mai ales pentru sănătatea noastră. Deși nu există studii precise care să indice negru pe alb faptul că boli precum dermatita, pietrele la rinichi își au cauza directă în apa dură, medicii ne recomandă să stăm cât mai departe de aceasta.
Efectul apei dure asupra electrocasnicelor se poate vedea într-un interval de timp mult mai scurt față de apariția anumitor boli ale organismului. Discutăm despre electrocasnice precum mașinile de spălat, fiarele de călcat, cafetiere, espressoare, aspiratoare și mopuri pe bază de apă, boilere folosite pentru apa caldă menajeră, care se pot defecta destul de rapid în cazul în care apa pe care o primim de la rețea are o duritate mult peste limitele normalului.
În cazul în care constatăm faptul că avem de-a face cu o apă dură, înainte să luăm măsuri, trebuie să efectuăm niște mici teste pentru a stabili cu exactitate gradul de duritate al apei. Din fericire, nu mai suntem nevoiți să apelăm la ajutor specializat pentru a afla duritatea apei de la robinet, nu mai este necesar să solicităm teste de laborator.
Tot ce trebuie să facem este să cumpărăm niște teste apă de la furnizori precum topwater.ro. Ne putem descurca singuri pentru a rezolva această problemă și veți vedea în cele ce urmează cât de simplu este să aflăm cu exactitate care este duritatea apei pe care o folosim zilnic pentru spălat, pentru băut, pentru mâncare, pentru electrocasnicele noastre.
Așadar, primul pas este achiziția unui test de duritate, care după cum puteți vedea în imaginea de mai sus, costă undeva la 50 RON. Testerul se bazează pe un flacon cu destul de mult titrant așa că nu discutăm despre un tester de unică folosință. Puteți retesta periodic apa cu ajutorul acestui flacon. Pachetul conține și o eprubetă în care trebuie pusă apă în cantitate de 5 mililitri. Tot ce trebuie să faceți acum este să numărați picăturile de titrant pe care le adăugați până în momentul în care apa devine verde din roșie. La început, dacă apa este dură va avea culoarea roșie iar pe măsură ce adăugăm picături din flacon aceasta se va transforma în verde. Fiecare picătură reprezintă un grad German (dh) de duritate. Odată stabilită duritatea apei, se poate opta pentru soluția optima pentru dedurizare.
Kinetico Premier Compact – soluția perfectă pentru dedurizarea apei în orice gospodărie
Dedurizatorul Kinetico Premier Compact este perfect pentru uzul casnic al unei case de dimensiuni medii, reprezintă soluția perfectă pentru cei care doresc să rezolve problema cu apa dură atât pentru băut cât și pentru uzul casnic.
Acest dispozitiv face față apei dure de până la 29 de grade Germane, este simplu de instalat și nu necesită cunoștințe avansate de instalații sanitare. Cu alte cuvinte, dedurizatorul Kinetico Premier Compact se conectează la rețeaua de apă din casă și reușește să transforme apa dură în apă moale fără să necesite conectare la priză. Discutăm despre un dispozitiv care funcționează fără alimentare cu energie electrică și necesită astfel doar întreținere periodică.

Dedurizatorul Kinetico Premier Compact are o greutate de doar 17 kilograme și este recomandat celor care doresc discreție, celor care doresc să aibă parte de o apă de foarte bună calitate fără să fie nevoiți să facă modificări masive asupra instalației sanitare. După cum spuneam mai sus, el face față la o duritate de maxim 29 de grade Germane și poate să ofere un debit de apă minim în valoare de 11 litri pe minut. Debitul maxim este de 33 de litri pe minut, ceea ce îl face alegerea ideală pentru o familie cu cel puțin 3-4 membri. În ceea ce privește presiunea de funcționare, este cotat pentru 1.8 bari minim și 6 bari maxim. Evident, nu are nimeni 6 bari pe coloana de apă dar este bine de știut că rezistă.
Așadar, în linii mari, aceste teste apă ne ajută să ne dăm seama cu exactitate cât de dură este apa pe care o folosim zilnic la treburile casnice dar și la băut, pentru ca ulterior să reușim să alegem aparatele perfecte pentru dedurizarea ei.