Chiar dacă ediția de anul acesta de la iUmor a avut parte de scandal după scandal, începând cu cea care a câștigat premiul și terminând cu paranoia generală așternută în mintea oamenilor cum că emisiunea este regizată, au exista și momente bune, frumoase. Unul dintre aceste momente a existat prin prisma lui Cosmin Tobă, unul dintre cei mai buni concurenți care au participat vreodată la iUmor. Omul a venit atât în audiții cât și în finală cu glume foarte bune. Deși mulți spun că omul nu le are cu interpretarea, eu însă cred altceva. Eu cred că acest Cosmin Tobă va porni un nou fel de a face standup comedy, un trend care nu are de-a face cu intonația.
Aveți mai jos cele două prestații ale lui Cosmin, și sincer să fiu, dacă ar fi câștigat el, nu ar fi fost nicio problemă. Mi-ar fi părut bine și pentru el, mi-ar fi părut bine pentru oricare dintre cei care au ajuns în finală. Am să pun mai jos cele două prestații ale lui Cosmin Tobă, să le vedeți și voi în cazul în care încă nu v-au ajuns la săgeata de la mouse pe YouTube, ori nu ați urmărit emisiunea transmisă la TV. Nici eu nu urmăresc la TV pentru că mă exasperează reclamele, așa că nu-i bai.
Cosmin tobă – finala iUmor
Cosmin Tobă – audiții
Sunt curios care este părerea voastră, cum vi se pare acest Cosmin Tobă care a apărut de nicăieri și căruia eu unul îi văd o carieră destul de strălucită în standup comedy atât timp cât are imaginație.