Home Diverse Merită investiția în case din lemn?

Merită investiția în case din lemn?

64976
0
case din lemn

Ca orice tânăr din țara asta care se apropie de 30 de ani și se gândește să se așeze la casa lui, am început evident prin a-mi căuta un acoperiș deasupra capului. Destul de dificil de găsit de altfel și am să vă explic în cele ce urmează de ce. Am început prin a strânge niște bani, suficienți cât să ajungă la bancă pentru avansul creditului Prima Casă. După ce am strâns aproape jumătate din suma necesară, am început să caut prin oraș case de vânzare și am avut o surpriză destul de neplăcută.

Jumătate dintre proprietarii cu care am luat contact erau niște oameni rupți de realitate în ceea ce privește prețul pieței iar cealaltă jumătate erau niște tineri golănași care voiau să se pricopsească din vânzarea unor imobile insalubre deținute de bunicii lor defuncți. Deci ca să ne înțelegem, la Severin, în Orașul Foamei cum îmi mai place mie să îl numesc (din cauza lipsei locurilor de muncă), există oameni care habar nu au prețul pieței și care cer 40.000 de euro pentru o casă dărăpănată ce trebuie musai renovată, cu maxim 2-3 camere, și există oameni care cer 30.000 – 50.000 – 100.000 de euro pentru niște case primite moștenire pe care vor a le vinde unor fraieri, ele în realitate sunt niște dughene care ar trebui de fapt demolate. Mare dezamăgire pentru că sincer să fiu, nu aș vrea nici să fac credit la bancă pentru a scăpa pe cineva de o dărăpănătură pe care să nu o pot nici renova.

M-am lăsat păgubaș și am zis să caut alternative. Mi-a venit atunci o idee pe care o văzusem promovată destul de serios pe net: case din lemn. Pe bune, m-am gândit că ar fi cel mai bine să mă documentez un pic despre acest tip de construcție și să fac la bancă un credit mult mai mic doar pentru teren. De construcție să se ocupe o echipă autorizată după ce mai strâng eu niște bani. Păi de ce să mă fac dator pe zeci de ani băncilor și într-un final să fiu tot nemulțumit? Ideea e destul de simplă… În viață trebuie să luăm mereu numai decizii care să ne mulțumească. Altfel nu are rost să mai trăim. De ce să trăim pentru alții? Trebuie să face lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat și să ne construim casa pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Asta e, dacă nu avem posibilitatea să o cumpărăm gata construită, o facem noi de la zero. Casele din lemn se construiesc mult mai repede și sunt la fel de rezistente precum cele din BCA sau cărămidă. Clar merită investiția, părerea mea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.