WOW, circul dintre Guess Who și Cheloo m-a lăsat un pic cu gura căscată din mai multe puncte de vedere pe care le vom aborda în cele ce urmează. Știu, s-a întâmplat demult, în urmă cu vreun an dar am observat că la vremea respectivă nu am discutat nimic despre asta și chiar e ceva important. Eu unul nu am fost niciodată fan Guess Who și asta din multe motive. În primul rând, l-am cunoscut târziu și muzica lui nu m-a dat niciodată pe spate. Nu mi s-au părut niște versuri din care să rămâi cu ceva. Muzica celor de la Paraziții mi s-a părut însă mult mai bună. Știu, muzica e ceva foarte personal și ce-mi place mie nu-ți place ție și invers. Cum văd eu tot acest circ? Pe Guess Who îl văd ca pe un puști care a sărit la gâtul unui bărbat matur, în fața căruia nu ar fi avut niciodată nicio șansă.
Da, sunt de părere că 90% din ce-a spus Cheloo în piesa lui este adevărat, chiar nu știu cine ar putea să asculte Guess Who acasă în afară de vreo câțiva copii. Aveți mai jos piesa pe care Cheloo a făcut-o despre Guess Who în momentul în care acesta ia sărit la beregată. De unde a pornit totul? Sunt convins că între cei doi exista o râcă mai veche, râcă ce a ieșit în evidență în momentul în care Bendeac a făcut un clip – parodie în care-l interpreta pe Cheloo, și-l punea pe alt actor ce-l interpreta pe Guess Who să spună că-i pizda lui. O glumă destul de proastă după părerea mea dar care scoate în evidență după cum spuneam o râcă mai veche dintre Guess Who și Cheloo.