Cine a spus că în România nu mai există tineri talentați și înzestrați de la Dumnezeu, să-și dea două palme și să iasă din cameră. Astăzi vom discuta despre fenomenul Alexandru Mîrț care la numai 10 ani a reușit să se califice mai departe în emisiunea Chefi la Cuțite. Da fraților, tânărul a luat suficiente cuțite cât să treacă în faza următoare. Evident, chefii nu știau cine este dincolo de uși. Ei au votat strict mâncarea și cred că este cea mai mare surpriză pentru ei de când juisează acest concurs. Și sunt convins că timp de patru sezoane au văzut și ei destule. Dar un copil de 10 ani, nici vorbă.
Alexandru este totuși un tânăr matur. Se vede pe fața lui că-i place bucătăria și că trăiește pentru asta. Modul în care vorbește îi dă de gol personalitatea care este una mai mult decât matură. La cum se poartă și la cum vorbește eu i-aș da de voie vreo 14 ani. Această maturitate l-a ajutat în proba de concurs să își arate adevărata valoare și să aducă sub cele trei capace niște farfurii care să reușească să stingă lumina juraților. Nu știu vouă, însă mie unul mi se umple sufletul de bucurie când văd asemenea tineri, asemenea copii care nu se gândesc în lumea lor mică și frumoasă decât la un singur lucru: cum să fie mai buni în ceea ce fac. Ador acest tip de simplitate care a devenit atât de rară.
Aveți mai jos clipul lui Alex care a ajuns la aproape 500.000 de vizualizări. WOW…