SHARE

Mie întotdeauna mi-au plăcut franțuzoaicele și am să vă explic imediat de ce. Ele niciodată nu s-au cărcit pe scenă aiurea cum fac „artistele” din România. Fata asta Alizee din punctul meu de vedere este una dintre cele mai frumoase cântărețe din lume care știe să-și pună în valoare formele, dar mai ales vocea. Eu unul am aflat de această fată în urmă cu puțin timp și am zis să vi-o prezint și vouă, în ideea că veți putea să o apreciați și voi la fel de mult ca mine.

Există voci care spun că Alizee ar fi oarecum exagerată cu unele costume de scenă însă din punctul meu de vedere, un artist poate să exagereze atât timp cât nu pare o cocotă ieftină. În lumea civilizată, femeile știu să-și pună în evidență frumusețea fără să scoată sânii la înaintare sau fundul sau alte bazaconii de genul. Lăsând la o parte faptul că fata asta are un corp exagerat de mișto, aș vrea puțin să insist pe frumusețea din ochii ei. E o fată atât de simplă, fără machiaje complicate, fără coafuri complicate și așa mai departe. Iată, simplitatea poate să aducă în prim plan frumusețea și invers. Păcat că ale noastre cântărețe nu vor să pornească pe acest drum, al bunului simț.

Aveți mai sus clipul cu această minunată Alizee. Sunt curios care este părerea voastră, dacă o să vă placă atât piesa cât și fata în sine. Sper să fiți la fel de surprinși de ea cum am fost și eu. P.S. Citiți vă rog și comentariile, sunt la fel de interesante ca și clipul în sine.

Articole Recomandate

Michael Jackson – You Are Not Alone – Live Munich 1997 De fiecare dată când aud o piesă de Michael Jackson se întâmplă ceva cu mine. Mă cuprinde așa o liniște ciudată și cred că acesta este motivul pentru care omul este încă foarte iubit de cei care i-au ...
Adele în rol de Adele Cei de la BBC au făcut o farsă destul de interesantă unui grup de femei care drept pasiune imitau pe Adele. Imitau și la cântat și la coafură, și la machiaj, și la îmbrăcăminte, etc. Ce s-a întâmplat ...
Status Quo ‎– In The Army Now Ascultam adineaori una dintre cele mai interesante piese pe care le-am auzit în viața mea. Este vorba despre Status Quo ‎– In The Army Now. Melodia a fost lansată pentru prima dată acum aproape 30 de ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogul meu alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here