SHARE

Hai că am reușit să descopăr și cea mai tare fază de radio de pe internet. Deci așa ceva… Eu nu știu acum dacă prostia asta este regizată sau nu, pare că nu este… Dacă nu este regizată, DJ-ul care a făcut legătura între ce spune omul și piesa cu pricina merită cel puțin o medalie. Aveți și voi clipul mai jos și vă puteți face singuri o idee, dacă este sau nu regizată, dacă este sau nu o fază de milioane.

Deocamdată se pare că acest clip are peste 7.5 milioane de vizualizări și există pe net de vreo doi ani de zile, respectiv din aprilie 2014. Ce se întâmplă mai exact? Păi intră în direct un individ care cere piesa The Rythm of The Night, interpretată de Corona dar fiind în spaniolă, se înțelege Esos son Reebok o son Nike? Deci așa ceva… Și de-asta zic, omul care s-a prins de fază merită o medalie…

Eu așa ceva nu am mai auzit niciodată și de când am descoperit clipul, dau play de câteva ori bune pe săptămână, parcă nu-mi vine să cred că a existat o asemenea fază pe la radio, de-asta am și zis că s-ar putea să fie făcătură dar acum nu știu, nu toți sunt români ca să inventeze povești de-astea. E posibil ca totul să fie real iar omul cu pricina de la butoane să fi avut o sclipire de moment.

Aveți clipul mai jos, ca să puteți analiza și singur și eventual să-mi spuneați care este părerea voastră: este totul real sau regizat?

Articole Recomandate

Mister Bean la bibliotecă Am văzut multe clipuri cu Mister Bean dar pe acesta se pare că l-am sărit. Abia acum l-am văzut după ce un prieten l-a distribuit pe Facebook. Nu știu voi, însă eu unul sunt mare fan Mister Bean și în...
It’s my life – versiunea rusească De vreun an de zile un clip rusesc face ravagii pe YouTube. Este vorba despre un clip cântat de un tip cu accent rusesc după celebra piesă a lui Bon Jovi - It's my life. Bine, nu muzica în sine este c...
Cum ajung asemenea oameni să creadă că au voce? În 2013, la X Factor UK și-a făcut apariția un tânăr de culoare ce cocheta cu lumea modellingului și care zicea că vrea să fie faimos și în lumea muzicii. Spunea că are voce și că poate să cânte destu...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogul meu alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here