Dumnezeule, cât adevăr în acest film mai bătrân ca mine. Sincer să fiu, nici nu știu în ce an au fost filmate aceste cadre, însă faptul că este alb-negru, mă face să mă gândesc la faptul că filmul e de-o seamă cu Moromeții. Revenind la acțiunea principală din secvență, o să observați o asemănare izbitoare cu vremurile pe care le trăim. Așadar avem o campanie electorală și alegători.
O sută de lei este valoarea unui voi, dar nu orice vor. Unul multiplu, venit din partea unor oameni morți, care cică au înviat doar acum pentru perioada alegerilor. Asemănarea cu ceea ce se petrece în ziua de azi este una izbitoare. Încă se mai câștigă alegeri cu voturile morților sau cu voturile multiple. De fapt, alegerile în ziua de azi sunt fraudate grosolan fără ca cineva să intervină.
De ce nu se intervine? Probabil că nu are cine. Toată politica românească este asemenea unei bude publice. Nimic de valoare, nimic curat. Toți sunt mânjiți cu același rahat iar expunerea unuia dintre partide ar însemna deconspirarea unui întreg sistem putred de furat voturi. Acesta este motivul pentru care niciodată nu a fost cineva pedepsit pentru fraudarea alegerilor electorale.
Vă las să urmăriți clipul de mai jos din filmul TITANIC VALS și mai mult ca sigur o să fiți cel puțin uimiți de asemănarea dinte atunci și acum. Banii au făcut legea dintotdeauna și din păcate în România o vor face o bună bucată de vreme. De fapt, eu unul nu cred că această țară se va ridica vreodată din mocirla în care băltește de 26 de ani, că atât a trecut de la marea Revoluție din 1989.