„Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății și toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația însemnează că-l asculți pe om și pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Dacă ești în stare să faci treaba asta, atunci am început să învățăm ce însemnează democrația și rostul meu în momentul în care eu voi fi ales, va fi să aduc democrația în țara asta cât mă ajută puterile mele. ”
Așa sună vorbele unui om greu, unui om de calibru mondial, spuse la TVR 1 pe data de 17 mai 1990. Așa sună vorbele lui Ion Rațiu spuse în campania electorală pentru Președinția României la acea vreme. Bineînțeles că omul nu a fost ales, la putere a venit Ion Iliescu, o dată cu el și minerii, sărăcia, nesimțirea. Au trecut totuși 26 de ani de atunci și din păcate lucrurile nu sunt favorabile nouă celor săraci. Cei care au putut să fure au furat, cei care nu, au ajuns săraci lipiți. Se întâmplă exact ca în țările de lumea a 3-a unde nu există de cât oameni foarte bogați și foarte săraci.
Definiția democrației spusă de acest Ion Rațiu, are atâta esență, are atâta adevăr. Cred că mulți dintre noi ne-am dori un conducător asemenea lui care să reușească să orienteze omul către simplitate și dreptate. Instituțiile statului să nu mai facă abuzuri și să lucreze pentru cetățean. Cu toate acestea, de 25 de ani pe la putere se perindă numai milionar al căror scop este unul singur și anume să își multiplice milioanele. Trist.