Îmi aduc aminte când m-am mutat prima dată. Împachetarea a început cu săptămâni bune înainte să vedem camionul parcat în fața scării, așteptând să fie umplut până la refuz cu mobilă. Când te uiți spre mormanul cu cutii pline de lucruri care s-au strâns în ani de zile, îți vine să-ți faci cruce cu stânga. Lucruri de care ai nevoie mă refer, căci au trecut printr-un triaj riguros menit să ne ușureze munca în momentul în care vom fi nevoiți să ducem totul la camion. Îmi aduc aminte că totul a fost efectiv o luptă, totul a fost un chin, nu mai găseam nici măcar cutii goale în care să ne punem lucrurile, ajunseserăm să cerșim cutii pe la alimentare, nu se găseau în magazin să le putem cumpăra
După vreo săptămână de căutat cutii pe la magazine, după o săptămână de împachetat lucruri, a venit și ziua cea mare. Am văzut camionul în fața blocului, tras în fața scării. Ne aștepta. Au venit pe la noi și câteva rude mai obișnuite cu munca, cu toate că nu și-au dorit să participe. Așa e mereu „în familie”, când e de grătare vin toți grămadă peste tine, de nu mai ai loc nici să întorci micii pe grătar, când e de muncă se fac că nu aud telefonul când îi suni, ori suferă subit de răceli și boli scuzabile. Evident, când e vorba de muncă în contul omeniei, în contul rubedeniei, nu îți mai bate nimeni la ușă
Și am început să ducem jos din „troace”. Am început cu lucrurile mărunte, cutii peste cutii de care oricum ne împiedicam în apartament. Și să fi vrut să începem cu mobila propriu zisă nu am fi avut loc de ele. Ceea ce la început părea floare la ureche, după 3-4 drumuri de coborât și urcat la etajul 3, cu cutiile în brațe, nu a mai părut așa simplu. Atunci mi-am dat seama că subestimasem de-a dreptul obscen această mutare. Și sunt convins de faptul că mulți au pățit asemenea mie. Era totuși ok că stăteam la etajul 3, alții mai nefericiți din oraș stăteau la etajele 8-9-10 în blocuri turn în care nu funcționau lifturile sau chiar dacă funcționau, nu începeau prea multe în el.
Și a urmat mobila. Acolo să te ții distracție. Luam corpurile de mobilă câte doi dar din cauza faptului că eram foarte puțini, vrei 4 inși, dintre care 2 slabi de ziceai că fac reclamă la foame, cei doi mai vânjoși preferau să care singuri pe ce puteau pune mâna. Din păcate, nu era o tactică prea productivă întrucât am observat că lângă tomberonul scării de bloc apar tot mai multe mobile rupte, scăpate de vitejii care aveau impresia că se descurcă mai bine singuri. Foarte proastă decizia, întrucât am constatat cu stupoare că la tomberon s-a dus undeva la 70% din mobila de bucătărie.
Am reușit să ducem la camion mobila (care a rămas intactă, care a scăpat de barbari), am reușit să o urcăm la etajul 2 la noua locație, am reușit să ducem la bun sfârșit operațiunea de mutare în aceeași zi. Din păcate, în cea de-a doua zi au început să apară problemele de sănătate pentru toți cei care au participat la mutare. Unul era suspect de hernie și a trebuit să se ducă la medic, altul a rămas țeapăn în pat și așa a rămas cu spatele în pioneze vreo 2 zile. Și-a revenit în final dar a avut ceva emoții. Ceilalți doi care au participat, eu și încă un amic, am zăcut la pat vreo săptămână, cu dureri groaznice în tot corpul. Parcă trecuse efectiv un tanc peste noi, cu șenila, astfel încât să nu rateze niciun centimetru. De atunci, eu unul am jurat că nu o să mă mai apuc niciodată la cărat de mobilă.
Soluția? Soluția este una destul de simplă. În ziua de azi contactezi o companie precum www.professionalmovers.ro și plătești pentru un serviciu numit transport mobilă Iași. Vin băieții și ambalează ei toată mobila, o coboară pe scări, o urcă în camion, o dau jos din camion și o urcă la noua locație indiferent de etaj. Dai un bani dar scapi de o grămadă de muncă. Eu unul nu m-aș mai avânta niciodată într-o mutare din aceasta „în regie proprie” atât timp cât există astfel de servicii.
