Eu unul nu prea urmăresc YouTube-ul acesta destinat mai mult copiilor, dar am dat peste un canal mai mult decât interesant. Nu urmăresc vloguri românești în general, mi se par de multe ori puerile și lipsite de personalitate, chip și suflet după stăpânii lor aflați în spatele camerelor. Ei bine, de data aceasta nu. L-am găsit pe Andrew, habar nu am dacă așa l-o chema și-n realitate și sincer să fiu nici nu mă interesează prea tare. Important este ce face omul. Andrew am văzut că se ocupă cu muzica, face piese din… nici nu știu cum să le spun. Pune pe muzică cu autotune sau ceva de genul anumite personaje existente în anumite clipuri de pe YouTube. Ceva gen ce făcea M. Gautier mai demult.
Și cum muzica e ceva foarte personal, e ușor să caracterizezi pe cineva în funcție de ce muzică ascultă, în funcție de ce muzică „produce”. Ei bine, eu unul nu am reușit să aflu exact ce-i în mintea lui Andrew, dar vă spun sigur că nu-i nimic urât, răutăcios, malițios. În mintea lui Andrew se află muzică, creativitate, personalitate și cam atât. E suficient. Vă las câteva piese de-ale lui mai jos, sunt sigur că or să vă placă și vouă. Că de puști afoni care doar ce-au luat buletinul și au umplut YouTube Trending cu cocălăreală și cu aroganțe de 2 lei, suntem sătui cu toții.