Știați că un balot de 1 tonă de doze din aluminiu conține până la 65.000 de doze? Ei bine, aceasta este doar una dintre informațiile interesante legate de reciclarea dozelor.
Acești baloți sunt puși pe o bandă rulantă și sfârșesc într-un tocător imens situat în centrul de reciclare. Să nu vă gândiți că este un job simplu, spre deosebire de metalele feroase, aluminiul nu poate fi sortat cu ajutorul magneților.
Senzori optici sunt folosiți în schimb pentru a separa aluminiul de alte materiale care nu au ce căuta într-un centru de reciclare. Plasticul sau sticla sunt date la o parte cu ajutorul unor jeturi de aer., în timp ce magneți puternici trag la o parte fierul – oțelul.
La final, rămâne doar aluminiu pur. Acest aluminiu va fi topit pur și simplu cu ajutorul unor cuptoare imense, la o temperatură de 730 de grade Celsius. Nu vă faceți griji legat de vopseaua de pe cutiile de bere sau suc, ea se duce la temperaturi mult mai mici.
Rezultatul final este un bloc uriaș din aluminiu pur, așa cum veți vedea și în clipul de mai jos. Fiecare astfel de bloc de aluminiu are la bază 1.5 milioane de doze reciclate și cântărește 27 de tone. De aici, aluminiul pleacă mai departe ghiciți unde? Exact, la fabrica de doze din aluminiu și ciclul este reluat.
Pentru cei care se întreabă de ce aluminiul este așa de scump, ei bine, deși el se găsește în proporții impresionante în natură, este foarte greu de separat și de colectat.