Da, despre Cezar va fi acest articol. Omul care a avut ONOAREA să reprezinte România la Eurovision în 2013. Omul care insistă acum să spună că-i italian, sau uneori că-i român crescut în Italia. Păi bine bre, după ce România ți-a acordat șansa să ieși în față la cel mai important concurs muzical internațional, așa te comporți tu? Te duci la BGT și spui că ești italian? Frumos din partea ta, ce să zic.
Am să vă pun mai jos și audițiile, ca să vedeți de fapt de la ce a pornit totul. Mie unul mi se pare o aroganță nefondată, tupeu și repulsie pentru o țară care ți-a dat o șansă uriașă să te afirmi (Eurovision), o țară pe care tu acum ai grijă să o lați în urmă. E lipsă de respect. Și oricum, dacă erai așa de bun pe cât te consideri și pe cât te cred ăia pe la BGT, câștigai și tu Eurovisionul, nu? Sau măcar te clasai în primii trei.
Așa sunt frate majoritatea românilor, când au posibilitatea să zică că-s altceva, nu ratează. Unora le este rușine că sunt Români, deși țara asta le-a oferit destul de multe. Aș fi înțeles, dacă omul nu ar fi fost băgat în seamă pe nicăieri, i-aș fi înțeles frustrările, dar frate, a fost să reprezinte România la eurovision, cel mai tare concurs de muzică din lume.
Nu știu, nu pot să înțeleg și nici să fiu de acord cu o asemenea atitudine. Mă simt eu jignit, ca român să văd că există oameni cărora țara asta chiar le-a dat o șansă, iar ei, vor să pară altceva față de ce sunt în realitate. Omul ăsta e o jignire pentru România, nu o fală.