Am spus de multe ori faptul că emisiunile de tipul Vocea României au scăzut din punct de vedere al calității în ultimii ani, așa mi se pare mie, ca simplu telespectator. Unde sunt concurenții precum Iulian Canaf sau Dragoș Chircu din prima ediție? Nu știu de ce se merge spre mai prost de la an la an, nu am o explicație logică. Poate că asta e limita profesionalismului românesc în materie de entertainment televizat. Nu am observat scădere de calitate la emisiunile The Voice din străinătate însă, pe care le urmăresc an de an pe YouTube și care atunci când nu cresc în calitate, măcar rămân la nivelul anului anterior. Unui dintre motivele pentru care nu-mi mai place Vocea României la fel de mult precum anii trecuți este schimbarea juriului. Tudor Chirilă deși este un foarte bun artist, cântăreț și actor, nu cred că se potrivește în acest format TV. Ia priviți ce se mai screme în clipul de mai jos ca să facă un fel de circ televizat la care nu știu dacă să râd, sau să plâng.
Și-a găsit și cu cine să se pună, cu Loredana Groza, care poate cânta absolut orice, și despre care nu voi putea niciodată comenta ceva aiurea. Consider că Loredana este una dintre cele mai în măsură artiste din România care ar trebui să ocupe un loc în scaunele de la Vocea României. Tudor însă, cu părere de rău, nu știu ce să zic. Știu, a câștigat ultimele trei sezoane, e un bun antrenor și muzician însă nu știu dacă este locul lui pe micul ecran, într-un asemenea format.