După ce am văzut-o pe Patricia Nedelea la iUmor, am început să văd viața cu alți ochi. Deci frate, când te uiți la ea și vezi o mimoză incapabilă să omoare o muscă măcar, e una. Să o auzi cum spune cuvinte murdare, e cu totul alta. Ea a participat la cea mai mișto emisiune de umor din România și a reușit să impresioneze pe toată lumea recitând o poezie mai mult decât necenzurat. Bine, la TV nu o să auziți voi exact ce-a spus femeia dar cred că se subînțelege destul de simplu.
Patricia a recitat o poezia chiar pe un negativ de-al lui Cheloo, ceea ce mai mult ca sigur a influențat și versurile. De fapt, cred că a căutat ea o piesă pe care să poată folosi aceste cuvinte, pe care să poată recita în voie acele înșiruiri pornografice. Și totuși, parcă nu-ți vine să crezi că ea este cea care pronunță asemenea cuvinte. Ai zice că a intrat dracu în corpul ei, că este posedată și că de fapt necuratul vorbește prin ea. Uneori, aspectul fizic nu are legătură cu mintea omului.
Aveți mai jos audiția Patriciei, care a adunat până acum nici mai mult nici mai puțin de 500.000 de vizualizări și sunt sigur că cifrele nu se vor opri aici. Nu știu de ce dar vulgaritățile par să prindă cel mai bine în România. Suntem așa de șocați când le auzim încât atunci parcă s-ar rosti pentru prima dată. Cred că de vină este CNA-ul care din păcate cenzurează ce nu trebuie și permite entertainment-ului cu adevărat nociv să-și facă apariția pe micile ecrane.