Cu toții ne aducem aminte de primul calculator. Pentru mulți dintre noi, acest prim calculator a venit după anii 2000, însă asta nu înseamnă că înainte de 2000 nu au existat istorii importante legate de acest domeniu. De exemplu, în clipul de mai jos vine tocmai din 1984 când oamenii începeau să cunoască tot mai multe lucruri despre internet și despre folosirea calculatoarelor personale. Chiar dacă 1984 înseamnă de fapt peste 30 de ani, existau și atunci foarte multe lucruri la care puteai folosi acele calculatoare considerate de mulți acum primitive. La ce erau bune atunci? Ei bine, oamenii le foloseau pentru a trimite e-mailuri, pentru a scrie scrisori pe care ulterior să le imprime la imprimanta matriceală, reușeau să-și țină socotelile casei cu ajutorul softurilor sau să se informeze în legătură cu ultimele știri răspândite pe un oarecare internet incipient, bazat pe linia telefonică.
Aveți în clipul de mai sus un asemenea exemplu, de oameni care foloseau în anii 1980 calculatoare personale. Cu timpul, tehnologia a evoluat și am ajuns astăzi să ajungem într-un punct pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat în urmă cu peste 30 de ani, atunci când industria calculatoarelor personale era încă la început. Curios și unde anume se va ajunge peste încă 30 de ani pentru că mai mult ca sigur vom trăi și ne vom aduce aminte de aceste vremuri, și de faptul cum consideram noi calculatoarele anilor 80 primitive când eram tineri. În fine, cine știe dacă va mai fi planeta asta peste încă 30 de ani la cum au evoluat vremurile.
Tin minte ca primul email l-am trimis in 2003, aveam 13 ani 🙂