Am văzut cu toții acele concursuri de talente precum AGT sau BGT sau chiar Românii au Talent. Toate au la bază exact același format, tradus un pic în limba țării în care se desfășoară. Ei bine, în clipul ce urmează veți vedea de ce ajung anumite persoane care nu au nici un fel de talent mai special să primească 4 de DA atunci când ajung în fața juraților. Veți vedea de asemenea cum sunt alese persoanele care să ajungă la aceste audiții înainte ca ele să presteze măcar o secundă.
În momentul în care constați că a apărea pe micul ecran se poate întâmpla doar dacă ai o poveste interesantă în spate, îți dai seama că televiziunea s-a schimbat fantastic de mult. Poți să fii tu cel mai bun în materie de orice, dacă nu ai o poveste tristă sau interesantă de spus, nu te bagă nimeni în seamă. Se întâmplă cam ce se întâmplă în industria muzicală unde nimeni nu mai poate accede dacă nu corespunde din punct de vedere fizic. Arăți bine? Ajungi vedetă cu muzica. Nu arăți? Ghinion.
Să revenim la oile noastre. Simon Brodkin vrea să dovedească modul absolut incredibil în care se organizează Brattain Got Talent și ce să vezi? Reușește. Acesta ajunge în fața juraților numai în cazul în care completează cu o poveste destul de tristă un chestionar de 30 de pagini primit pe mail, după zeci de ore de interviuri care mai de care mai lungi și mai fără sens. Cam așa se face fraților televiziune în Marea Britanie și sunt sigur că așa se face și la noi. Nu prea contează dacă ai talent, contează să ai în spate o poveste care să impresioneze sau să arăți bine.