Acest moldovean cu țigările și cu merele lui a făcut furori pe internet. Cred că este unul dintre cele mai evidente clipuri ce scot în evidență pe-o parte prostia reporterițelor trimise să ia interviuri, pe altă parte umorul neaoș al moldovenilor. Indiferent cât de grea este situația, moldoveanul tot are umorul la el și are vreme să facă haz de necaz ori glume mai mult sau mai puțin nevinovate.
Pe tipul din imagine sunt sigur că l-ați mai văzut pentru că acest clip a fost urcat pe internet abia în 2010, în urmă cu vreo 7 ani. A avut vreme să se propage și să ajungă și subiect de personaj pentru o cunoscută emisiune de divertisment din România difuzată dacă nu mă înșel pe la Prima TV. Bine, cred că este și cel mai treaz moldovean dacă e să ne luăm după stereotipuri și după idei preconcepute, nu doar cel mai sincer…
Mie mi se pare superb dialogul dintre el și tutele din clip, nu știu cum a reușit, dar le-a pus pe acele femei într-o situație destul de proastă. Chiar dacă nu a depășit milionul de vizualizări, vă asigur că există acest clip copiat de nenumărate ori. Acesta a fost modul lui de propagare de fapt, în 2010 YouTube nu implementase politici serioase în ceea ce privește drepturile de autor, ulterior aceste scripturi au fost dezvoltate. După 2012 abia au apărut acei algoritmi care făceau și fac ordine în continuare în ceea ce privește proprietatea clipurilor. Dacă aduni toate clipurile cu acest individ existente pe internet, cred că depășești lejer cifra de 10 milioane. Toată România și toată Moldova îl cunoaște.