Săptămâna Europeană a Mobilității

Nu știu câți dintre voi ați auzit de Săptămâna Europeană a Mobilității, însă pentru cei ce nu știu, este vorba despre un eveniment care încurajează pedalatul în București. Știu știu, nu este nici prima campanie de acest gen și probabil nici ultima dar doar cu ajutorul acestor ONG-uri, vom reuși într-un final să avem o capitală mai curată, mai decongestionată, în care toată lumea ajunge la muncă la timp. Săptămâna Europeană a Mobilității este organizată în România între 16 și 22 septembrie și cu toate că mai sunt luni bune până la eveniment, trebuie să-l promovăm din timp astfel încât să ajungă vestea la toată lumea. Pentru detalii amănunțite puteți vizita site-ul oficial al evenimentului sau, bineînțeles, pagina de Facebook.

Cu toții ne dorim un București mai bine organizat și mai lejer dar oare câți dintre noi suntem în stare să punem umărul activ la crearea unui asemenea mediu? Am observat zilele trecute, când a fost acea zăpadă de un metru în București și 70% dintre cetățeni au fost nevoiți să-și lase mașinile în parcare, faptul că se poate și fără mașină. Nu a murit nimeni dacă a circulat cu metroul sau cu autobuzele. Dacă se poate, de ce să nu renunțăm mai des la mașină și atunci când nu ninge nu plouă, atunci când vremea ține cu noi, să luăm o bicicletă?

Săptămâna Europeană a Mobilității are ca scop ridicarea nivelului de conștientizare a celor mai sus menționate și o apropiere de autorități a celor care doresc aceste schimbări astfel încât, în urma unui dialog, să existe și un rezultat. Bucureștiul poate să fie un oraș cu care să ne mândrim și cred cu tărie faptul că utilizarea bicicletei în București este posibilă, nu doar un vis.

Știu că pe internet circulă foarte multe clipuri cu bicicliști care cu greu răzbesc în trafic dar exact asta spun, e nevoie de dialog cu autoritățile pentru rezolvarea problemei. Cum în Danemarca 70% dintre cetățeni se duc la serviciu cu bicicleta, așa cred că poate ajunge și capitala noastră, trebuie doar să vrem și să răspândim cât mai mult această idee.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.