Aveți mai jos o piesă intitulată Lee Osborne feat. Roxanne Emery – Safe In The Sky (Original Mix) și sunt curios câți dintre voi, cei care mergeți prin cluburi, ați auzit-o măcar o dată? Sunt sigur că nu se ascultă așa ceva în cluburile din România pentru că nu se ascultă așa ceva în România în general. Atunci când vine vorba despre muzica trance sau vocal trance, românii ridică din umeri și se uită mirați unul la celălalt așteptând parcă o explicație a acestui cuvânt.

În străinătate, în special în țările nordice, un pic mai civilizate chiar și decât vestul Europei, se ascultă foarte multă muzică de genul celei din clipul de mai jos. De ce? Pentru că este o muzică simplă, foarte melodică, ritmată, este vorba despre o muzică de calitate care se poate simții, se poate dansa, este o muzică ce te face să visezi așa cum nici un alt gen nu reușește. Și drept dovadă a calității luați rația like-dislike: 498 la 5. În întreaga lume este apreciată această muzică, mai puțin la noi.

La noi, cele mai multe cluburi sunt cele de manele în carte Guță și salam râgâie prin boxe. În România discotecile îndrumă la degradare socială și mentală, nu la visare și dans. Este foarte păcat că manelele au reușit să se infiltreze atât de bine în societatea noastră, sporind cu 1000% nivelul de cocălărie prezent. Dacă aș putea să dau vina pe ceva pentru nivelul actual de incultură socială, cu siguranță aș putea să indic manelele. Fără supărare pentru cei care le ascultă, dau eu le consider o porcărie. Mie? Mie îmi place muzica trance.

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogul meu alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.