Cine vrea să vadă un găinar, să fie foarte atent la clipul de mai jos. Avem din nou o acțiune a poliției, la fel de amuzantă precum operațiunea „Pică poarta, pică poarta!” despre care am discutat noi în articolul trecut. De data aceasta, la o altă razie, în cadrul unei percheziții domiciliare într-un apartament, un tânăr căutat de poliție este găsit de către aceștia dormind sau mai bine zis ascunzându-se în lada patului. Cum să faci mă așa ceva? Cum să te ascunzi de poliție în lada patului?
Foarte amuzante mi se par și replicile din clip, tânărul descoperit în lada patului repetă ca un papagal un singurul lucru „Da ce-am făcut șefu?” iar poliția îi zice mereu „Da ce? Am zis eu că ai făcut ceva?”… Cred că numai în România poți să vezi așa ceva.
Asemenea găinari de joasă speță cu care poliția este nevoită să-și consume timp și energie. Oamenii ăștia probabil ar fi fost împușcați direct dacă erau într-o țară precum China. Forța poliției este mult mai valoroasă și mai importantă decât acest găinar, oamenii legii ar putea să facă lucruri mult mai benefice în timpul cât îi caută acestui idiot printre pungi.
Sunt curios ce părere o să aveți despre acest individ și aș avea rugămintea în cazul în care mai aveți cunoștință de asemenea clipuri, să le îmi lăsați linkurile în secțiunea de comentarii de la acest articol. Până atunci, vă las să urmăriți drama unui tânăr care doarme precum găinile.