Atunci când vrei să pleci din țară cu avionul, ești nevoit să mergi ori la București ori la Timișoara. Aici se află cele mai mari aeroporturi, printre care Otopeniul e fruntea cum se zice. Dacă ai de mers la Otopeni și vii din provincie este destul de complicat pentru că trebuie să schimbi destul de multe mijloace de transport. Vei fi nevoit să iei un tren sau un autocar din orașul tău până în București apoi din București vei fi nevoit să-ți găsești un mijloc de transport către Otopeni.

Ei bine, în ultimii ani au început să apară tot mai multe companii care se ocupă cu transfer direct din provincie către aeroporturi pentru ca tu, om care vrea să ajungă direct la aeroport, să nu mai fie nevoit să schimbe 5 mijloace de transport. Elimini practic intermediarii din această poveste care evident că te costă cel mai mult. Elimini de asemenea și ocazia de a pierde avionul, fiind tot pe drumuri, tot prin microbuze sau taxiuri. Din păcate nu în toate orașele din țară există firme care se ocupă cu asemenea transferuri, dar știu sigur că poți lua un microbuz din Galați până la aeroportul Otopeni.

Cu timpul sunt sigur că se vor diversifica aceste servicii și vei putea să ajungi la principalele aeroporturi din țară indiferent de orașul în care locuiești. Galațiul iată că se află pe lista celor care au introdus un asemenea serviciu și din punctul meu de vedere este foarte bine. Aș vrea să văd că există și din Severin microbuze către Otopeni, am fi și noi un pic mai împinși de la spate să călătorim cu avionul pentru că adevărul este că atunci când locuiești în colțul țării, într-un oraș mic de provincie și vrei să iei avionul din București, apoi faci o zi numai pe drum până la aeroport, îți trece pofta.

Până te duce autobuzul, trec vreo 6 ore, sau trenul, până găsești un mijloc de transport până la Otopeni, mai trec un ceas sau poate chiar două. Discutăm așadar de 8 ore de drumuri doar ca să ajungi la aeroport. E clar că nu-ți mai arde de concedii după asemenea peripeții.

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogul meu alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.