Mă uit la transmisiunea LIVE de pe Stația Spațială Internațională și nu-mi vine să cred că aceea este planeta noastră. Pare atât de mică și de viu colorată, este o frumusețe fără de margine. Când o vezi, te face să te întrebi ce e în negura ce o înconjoară? Este oare singura planetă din Univers care suportă viață? Chiar așa de norocoși să fim? Ei bine, nimeni nu știe. Cert este că am fi prea norocoși dacă am fi singuri în Univers, zic și eu. Cred cu tărie că NU suntem singuri și că este doar o noțiune de timp până în momentul în care vom avea parte de marea surpriză. Da, sunt genul de om care crede cu tărie că într-o zi, într-o bună zi, o navă spațială extraterestră uriașă va apare pe cerul nostru și nimeni nu va mai putea mușamaliza nimic. Totul va ieși la iveală într-o bună zi.
Cred că suntem prea mici să credem că nu mai există și alte civilizații extraterestre. Dacă Universul are miliarde de ani vechime, vă dați seama cât de avansată poate fi o civilizație care are 2 miliarde de ani vechime? Sau să zicem doar 100 de milioane de ani, comparativ cu cei 2000 de ani pe care-i avem noi de la Iisus Hristos. Ciudat că dau drept reper pe Iisus Hristos atunci când discutăm despre civilizații extraterestre, nu? Deocamdată nimeni nu a întâlnit aceste civilizații extraterestre ca să poată să tragă concluzii și să spună exact: este sau nu Dumnezeu?
Voi ce simțiți în momentul în care priviți aceste imagini din cosmos? Care sunt întrebările primordiale pe care vi le face să vi le puneți?