Am dat mai demult peste clipul de mai jos și am tot uitat de el. Am râs de fiecare dată când am văzut un clip cu omul din imagine și sincer să fiu, cred că o să vă placă și vouă mult de tot. Tipul pare să fie undeva prin Franța de data aceasta, nu am idee cine este sau cum îl cheamă, dar cu siguranță este unul dintre cei mai buni entertaineri stradali pe care i-am văzut vreodată. Am mai prezentat noi mimi pe acest site, însă nici unul atât de comic și atât de inventiv. Cel din imagine este de departe cel mai bun pentru că nu vine cu niște idei de acasă, omul se descurcă la fața locului cu ceea ce are.
Am apreciat întotdeauna oamenii care pot să vină așa de la un minut la altul cu câte o idee capabilă să stârnească hohote de râs. Îmi place comedia de calitate și nu cred că sunt singurul. KARCOCHA este de departe cel mai tare mim din lume la or actuală, mim care să evolueze pe stradă, nu într-un spectacol pe scenă. Pe scenă într-adevăr este mult mai dificil pentru că nu ai atât de multe obiecte la îndemână, oameni pe care să-i transformi în numere sau situații care să te ajute, însă sunt mai mult decât sigur că omul s-ar descurca la fel de bine și pe scenă.
Adică din moment ce este capabil să vină spontan cu acest gen de mimă, sunt sigur că s-ar descurca și într-un cadru mult mai restrâns și mai vidat. Sunt sigur că ar fi capabil să scrie niște povești de mimă senzaționale dacă-l duce capul să vină cu ele spontan pe loc. Aveți clipul cu el mai jos, care zic eu, vorbește de la sine.