Home Comedie Ryan Beard – unul dintre cei mai amuzanți concurenți de la AGT

Ryan Beard – unul dintre cei mai amuzanți concurenți de la AGT

963
0

Se spune că americanii sunt proști, că noi îi întrecem la carte din toate pozițiile, însă ei au ceva ce nouă ne lipsește: personalitate. Odată ajunși la 18 ani, toți americanii sunt capabili să vorbească corect și coerent, să se exprime astfel încât să fie înțeleși fără să scoată o înjurătură la 3 secunde, dar cu siguranță ei nu au ritualul acela cu spartul semințelor la scară și picatul bacului în proporție de 50%. E clar că nu poți avea personalitate de la spart de semințe, nu?

Dialogul pe care acest tânăr îl are cu jurații pare de departe ce mai amuzant pe care l-am văzut vreodată la un asemenea spectacol. Bine, concurează puțin cu Graham de la BGT, tipul care a venit să cânte la orgă și a ieșit de fapt standup comedy în toată regula. Oricum sunt două nuanțe diferite. Ryan Beard însă, spune o poveste și o spune într-un mod destul de special. Practic, omul a fost crescut acasă de părinți, nu a mers la școală ca toți ceilalți, se pare că sistemul american permite.

Omul nu a fost la școală deci, nu a cunoscut oameni și de aici, o întreagă poveste. Discuții legate de cum arată seara balului, discuții despre iubite și așa mai departe. Eu vă invit să urmăriți și voi clipul și să-mi spuneți dacă v-a plăcut. Eu sunt sigur că deși Ryan Beard a fost crescut acasă, a fost crescut mult mai bine decât imbecilii care au fost la școală în România și au picat bacul cu 1.50 după 12 ani de carte. Eu dacă aș avea un așa copil probabil că aș fi foarte mândru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.