Eu unul mereu mi-am pus întrebarea cine a fondat grupul Vacanța Mare. Mereu aveam impresia că Mugur și cu Radu au fost în spate, însă aveam să aflu că lucrurile nu stau chiar așa. Se pare că acest Dan Ștefănescu a fost cel care a fondat grupul Vacanța Mare și a contribuit activ la umorul trupei între anii 1987-1995, dar astea-s doar niște detalii. Prestația lui pe scena iUmor a fost una foarte bună, oamenii au râs fără să știe că a fost de fapt implicat în Vacanța Mare acum 30 de ani.
Glumele lui Dan Ștefănescu au fost compuse exact pentru cei 3 jurați, umorul negru fiind adus în prim plan din cauza lui Cheloo. Se vede că este genul de om capabil să compună umor pentru cei din jur, nu este un simplu comediant. Acum îl înțeleg pe Bendeac de ce îl privește cu atât de multă admirație. Chiar e de admirat. Omul care a fondat cel mai de succes grup umoristic din țară a venit la emisiunea lui, a ieșit din nou în prim plan, vrea să strălucească.
Dan Ștefănescu nu a mai urcat pe scenă de zeci de ani, cu siguranță este o poveste tristă în spate pentru că nu a dorit să dezbată problema Vacanța Mare, spunea că ar prefera să nu fie menționată chestia asta. Mă bucur oricum de faptul că omul dorește să fie apreciat pentru ce face acum, nu pentru ce a făcut în trecut. Îl înțeleg perfect. Eu cu siguranță îl voi vota și de ce nu, sper să reușească să ajungă în finală, acolo unde îi este și locul probabil. Am revăzut prestația lui de câteva ori și cu siguranță o să mai dau replay de încă câteva săptămâna aceasta.