SHARE

Dacă arunci o privire le marele YouTube, o să observi că sunt o sumedenie de compilații din fotbal. Cele mai bune lovituri de la 11 metri, cele mai bune corneruri, toate gândite subiectiv și destul de anapoda. În articolul ce urmează, o să trecem în revistă 5 goluri impresionante di punctul meu de vedere, nu compilație, nu părerea altuia. Așadar, stați pe aproape și veți vedea mari jucători reînviați prin prisma unor înregistrări poate mai bătrâne ca voi. Așadar, haideți să vedem…

TOP 5 cele mai frumoase goluri din istoria fotbalului

  1. Torpila teleghidată a lui Roberto Carlos – e vorba despre golul din partida Braziliei contra Germaniei, gol la care marele Fabien Barthez a rămas ca la dentist.

 

  1. Voleul lui Zidane – cred că este cel mai memorabil gol al său, în partida cu Bayer Leverkusen din finala UCL 2002.

 

  1. Golul cu mâna al lui Maradona – deși oamenii îl încadrează la categoria negativă a fotbalului, cred că este unul dintre cele mai memorabile goluri din istoria fotbalului.

&nbsp

;

  1. Lovitura liberă a lui David Beckham din partida cu Grecia – o lovitură senzațională de la aproximativ 30 de metri, care probabil ar trebui predată la școlile de fotbal.

 

  1. Cristian Vieri și golul de pe linia cornerului. Eu în fotbalul modern nu am văzut așa ceva. Mă gțndeam doar cât de dificil este să dai gol de pe lina cornerului relaxat, nu în meci…

 

Articole Recomandate

Cum se trimitea un e-mail în 1984 Cu toții ne aducem aminte de primul calculator. Pentru mulți dintre noi, acest prim calculator a venit după anii 2000, însă asta nu înseamnă că înainte de 2000 nu au existat istorii importante legate ...
Cum scăpăm de dobitocii care n-au nici o treabă cu școala? Cum a fost examenul? Ușor Ce-ai scris la literatură? N-am scris, mi-a fost lene Cam așa decurge dialogul dintre un reporter și un „elev” matur, responsabil, de peste 18 ani care a susț...
Cum te protejezi de virusul Wanna Cry (Ransomware) Virusul Wanna Cry care a înnebunit lumea în ultimele zile poate fi ținut la distanță și cei de la Videotutorial.ro au scos unul dintre cele mai bune clipuri în care explică scurt și la subiect ce anum...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogul meu alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here